Eu cred că voi muri într-o duminică după-amiază,
Neapărat o zi cu ploaie,negreșit o zi de toamnă,
Va fi o zi în care moartea-mi va fi,în fine,brează,
Cam ca un parfum de coasă împrăștiat de-o neagră doamnă.

Mă vor băga în pământ în următoarea duminică,
Probabil foarte rece,scos din morgă sau abia îmbălsămat,
Asta după ce voi fi călătorit șapte zile în moarte clinică
Pe undeva pe unde nici mintea,nici pașii nu mă vor fi purtat.

Aproape sigur coșciugul mi-l vor duce aleile din parc,
Suit cu migală pe umeri de castani,pe mâini de ruginire,
Ca sobor de preoți voi avea dușmani lansați ca dintr-un arc
Să-mi cânte al naibii de satisfăcuți Veșnica Pomenire.

Știu că toții norii îmi vor plânge gri pe ochii închiși,
Lăsați orfani,preț de-o slujbă,de capacul de sicriu,
Cu alte cuvinte cerul își va lua înapoi anii promiși
Lăsându-mi chipu-n lacrimi,părând aproape viu.

Pe post de ciocli îmi va veni un stol de corbi,
Cântând ironic pe dricul improvizat din banca mea de liceu,
Alene se vor legăna bocitori întrupați în patru orfani orbi
Ce se vor tângui amarnic împiedicându-se mereu.

În fine,mă vor coborî adânc în burta pamântului,
Sub ochii aproape deschiși de uimire a câtorva spectatori
Aleși de mine pe vremuri dintre cei care cu iuțeala gândului
Îmi uraseră toată viața noroc printre dinți dar gândind "ce bine-ar fi să mori".