E noaptea în care se miră
stelele care respiră lumină
deasupra de umbroasele nepătrunse

în care locuiește întunericul.

Fără să se clintească timpul
când oamenii capătă aripi,
cerul privește absent străpungerea.

Greierii uită să cânte,
adorm în ierburi nebune,
cumpăna nopții stabilind echilibrul
se mută într-un strat luminos.

Nesfârșit izvor, aerul
din trupul asfințitului roșu
trezește dimineți curgătoare
prin care ziua se vede inundată

și nimeni nu moare peste măsură.