mi-am dat seama că și visul trece
că tot ce fac e ca o apă

lumina mai vine uneori
dinspre seară
și bate la tâmpla mea
mă strigă să o privesc din umbră
ca și cum chirceala
frunzelor din toamna asta
ar avea mai multe de spus ca de obicei

astă vară îți spuneam de ocean și delfini
de fântâna mea din Dublin
îți mărturiseam despre viață și peranțe
ca și cum visul ne-ar schimba
devenind alți oameni în aceeași piele

aripile au căzut demult
cred că eram copil și îmi imaginam cum zbor
mă gândesc și acum la ele
dar nu le mai văd

aud un zgomot lovit de o secundă ofilită
aud pașii din trecut cum se întorc
știu că am rămas la fel
o femeie cu privirea spre cuvânt
regretând că m-am născut fără să ating prea des pământul