știu că ziua bună se cunoaște
după cât de rar clipește soarele
sunt un magnet pentru furtuni
caut în disperare liniștea și când o găsesc
ma învelesc cu ea până mă sufoc
și e ciudat cum ascund oameni în inima poeziei
fără ca ei să știe vreodată
că vântul cald din părul lor este versul lipsă

peste două ore mă nasc
și țipătul meu va umple fântânile
și mama va plânge cu pești din dimante
si tata va uita cheia și va sări peste lacăt
si tu mă vei iubi după 19 ani
așa
certată cu legile îndemânării
asa
visătoare până la autism.

asta sunt
o frunză cu bocanci
uneori îmi vine să mătur totul din cale
alteori adun firimiturile și le pun laolaltă
pentru tabloul complet
plâng din egoism
scriu din egoism
sunt un biet om o biată lamă de cuțit
cum să nu mă iubești?