La masă, stînd de vorbă cu tăcerea
Vioara din urmă vestește-nvierea
Plânsul e cald înca in cana de lut,
Sunt la sfârsit și merg spre-nceput.

Ceaiul vîslește-n arome, prin gînduri
Negîndite cuvinte se asund printre rînduri
Imortalizată-i imaginea aceasta:
Corpul numai umbră, scaunul și masa.

Cana e golită, liniștea e moale
Timpul nu mai curge, secerile-l taie.
S-a intors cadranul ceasului cu cuc.
Cucul e departe, ceasul e năuc.