Noapte se așterne, încet, peste noi,
Lăsându-ne, subit, flămânzi și goi.
Întunericul se scaldă în concret,
Iar noi rămânem un minunat secret.

Doar stelele ne mai ascultă cântecul.
Iubitule, stinge tu becul !
Ne amestecăm rar întâlnitele vorbe
Cu aburul din vinul care fierbe.

Am rămas singuri pe acest Pământ,
Iar pletele mele se clatină în vânt.
Stoarce-mi acest suflet al meu
Ce nu vrea să existe vreun apogeu.

Timpul nu se scurge în camera noastră
Așa cum se scurge în lumea lor proastă.
Noi suntem mai presus de orice,
Căci noi purtăm amorul în pântece.