e un câine în lanț Dumnezeu ...așa se sfârșea încetinind mie poemul acela pe care îl pun din nou ca nu cumva să vină frigul peste noi


e un fel de clopot peste care a nins
peste care o apă mare a trecut
un fel de pasăre din care venim și plecăm
e ceva la mijloc de măr din care strigarul dă rod
e uneori un fel de zi din care murim stele ca mai apoi să le aprindem în toiul focului
e o dragoste mare după care se face film dar toți vor să intre fără bilet să ocupe locurile cele mai bune
e o spaimă un fel de a plânge încet să nu deraiem fluturi
e atât de frumos atât de înalt încât prin orașul tău crăciunul e mereu pentru celălalt - tu mai mereu ajungi prea târziu acasă
e un timp din care tai cu foarfeca și nu știi ce să arunci ce să păstrezi cât să arăți lumii din el și cât să oprești pentru tine
e un început care are părul cărunt
e ca un câine în lanț
Dumnezeu

așa ieri umblam la șiretul distanței să îi fac nod
Azi stau aici pe malul dunării în ospeția poetului frate stere bucovală și aștept bărcile cu minereu greu din măduva unei țări din care și tu iubito ai fugit cândva de dragul meu
Ce mai face Dumnezeu te întreb
am făcut bagajele sunt gata să pornim la drum am cămășile curate am pus la loto cifrele noastre din șapte că niciodată nu știi cine vine și pleacă niciodată nu știi cât de adâncă este apa din oameni

începe târgul de carte
marie e prezentă
sunt mândru
ieri draga mea am vorbit cu marea poetă silvia goteanschii cu mii de i era prin iași am vorbit cu marea poetă lavinia micula am vorbit cu poștașii mei care fac naveta prin sângele acesta uscat care mă face vânjos cum îi place mirelei mele să spună

povestea asta e cumplit de stângace
recitesc un poem al lui adam puslojic scris pe loc într o vineri de șapte în belgradul lui cu cinci prieteni poem scris pe loc pentru mine
scrie adam

AZI
poetului florian stoian...

Nu am prea mult
de trăit așadar visez
restul tăcerii
din mine

Dar bine
deocamdată
stau cu
moartea de gât
înfăptuit și înfipt
în inima ei

Ce i cu tine frate
fratele meu viu
Tu cum stai acolo
cu viața ta micuță
la brâu și la glezne

Spune mi și mie
nu urla (acum)
nu râde (așa)
pentru că asta i
ziua de azi

Și eu mă las
legănat de o creangă
plină de zăpadă
îngeresc plutind
spre Mâine

Adam Puslojic


mi e dor să mai mor neștiind cât este ceasul