După-o lentă piruetă și un monolog banal
Toamna-și pune al brumei fard în zenitul de cristal
Gândul ei pe dealuri umblă în trăsura desuetă
Fugărit de-un aprig spectru, gerul cavaler fatal.

Cu privirea încețoșată a molanului regină
Picură dintr-un ciorchine peste buze reci carminul,
Un picior uscat împinge într-o veștedă botină
Și-un corset din sălcii ude îi înnobilează chinul.

Frunza unei verze crude îi maschează căruntețea
Și gutui cu aspră coajă își strecoară-n decolteu
Cu o dușcă de răchie stinge efemer tristețea
Așteptând pe-o buturugă s-o danseze-un semizeu.