agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-11-20 | |
Cu răbdarea, treci marea
– Nu mai pot de aripioare! Zise micul porumbel. – Dragul tatei, ai răbdare, Uite, mai zburăm nițel! Marea este pe sfârșite Și zăresc pământul. Iată! Aripioarele-obosite Se vor odihni îndată. Ajungând, pe la apus, Contemplau, în urmă, zarea… – Vezi, copile, eu ți-am spus, Cu răbdarea, trecem marea! Nu mai stăm, plecăm acușa, Mai avem drum lung, în față, Și-n Moldova, la mătușa, Vom ajunge, dimineață! Peste munți și peste ape, Cu răbdare au trecut. Destinația-i aproape, Însă, ajungând la Prut, Guguștiucul de la vamă, Zise, dup-un protocol Cam bizar, de bună seamă: – Pașaportul la control! – Situația creată Este chiar paradoxală! (Spuse porumbelul tată) Dar în toate-i o morală. Și-arătându-și indignarea, După-așa un greu efort: – Cu răbdarea, treci și marea, Prutul… doar cu pașaport! Despre bârfe Vreo zece pupeze zburau domol, De ore bune tot înaintau, În drumul lor spre tropice, în stol, Iar două, mai în urmă, șușoteau: – Privește cucul ăsta armenesc! Observi ce stil de zbor haotic are? – Să știi că-așa-i, de râs mă prăpădesc! Și creasta-i mai deschisă la culoare, Iar penele din coadă rare îs Și ciocul este mic de parcă nu-i, Ne face upupidaele* de râs! – Așa e, soro dragă, mie-mi spui? Iar pupăza bârfită, ce nainte Zbura cuminte și-și vedea de cale, Cum auzi asemenea cuvinte Rostite la adresa dumisale, Se întristă adânc, dar o surată Mai înțeleaptă-i zise, cu sfială: – Se vede că ești tare supărată, Dar în povestea asta-i o morală: Fii mândră-atuncea când, cu răutate, Vorbește despre tine câte-o țață! Când te discută lumea pe la spate, E o dovadă că te afli-n față! *Upupidae – familie din care face parte pupăza O întâmplare din taraf O trâmbiță dădu de veste: – De astăzi, în taraf la noi, Conducător legitim este Numit chiar Marele Cimpoi! Mesajul cum îl auziră, Mai toate instrumentele La ușa șefului veniră, Să-nceapă complimentele. O muzicuță mai fâșneață, Dorind să fie remarcată, C-un zâmbet prefăcut pe față, Să-l laude-ncepu îndată: – O, ce carabă minunată, Cu șapte găuri! Ce inel! O piele-așa catifelată Și-un glas atât de subțirel!... Și poate-ar fi continuat Fățarnica, o fire slabă, Doar că cimpoiul enervat Îi trase iute o carabă. – Cred c-ai uitat că sunt cimpoi! Privește: asta mi-e caraba, Aici am foale, am bâzoi, În strună-ncerci să-mi cânți degeaba! Morala vine să ne spună Un adevăr ce este clar: Când vrei să-i cânți cuiva în strună, Efectul poate fi contrar.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate