agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2597 .



Infernul cel de toate zilele
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [borismarianmehr ]

2012-11-27  |     | 



Infernul de toate zilele
Moto - În tot răul e un bine


Un sunet temător și surd,
Cad fructele din Pomul Vieții,
Doar Cântecul, prin el mai curg
Ambițiile î Infernul de toate zilele

Un sunet temător și surd,
Cad fructele din Pomul Vieții,
Doar Cântecul, prin el mai curg
Ambițiile întâietății.
Lupii se-ascund, noi nu-i vedem,
Tristețea nu are căutare,
Cu libertatea în tandem
vin dragostea și ura. Oare?


Quid este veritas?
Întreabă Motanul Negru.
Prințesa din basme, berberica,
Așteaptă sărutul și verbul.
Ochii aud întunericul,
Auzul ucide moartea,
Periculos, perifericul
Își scrie cărțile, Cartea.
Plictisul, verde parfum
Naște monștri de cârpă,
Doar Bergerac face-un drum
Spre Lună să nu se surpe.


Simplu, fals suicid
Trece prin gând și se stinge,
Noi parodiem neiubind
Viața, prinosul de sânge.



A obosi trăind? O întrebare,
Un glonț în ochiul stâng și strâmb,
Care pe care.
Aș vrea să mă scufund în somn,
Ca un Titanic noaptea, ca un om.
Un chip prea alb, ușoare mâini
mi-acoperă privirea,
am obosit de săptămâni,
ești Mântuirea.



Să fii trandafir, grădinar totodată,
Fericire aproape de toți lepădată,
În gerul cosmic rămâne o clipă
Ce ne cuprinde doar din risipă,
Multe se pierd, ascunse-n cuvinte,
Când fără voie, cuvântul ne minte,
Prea suntem singuri și prea ursuzi,
Mor trandafirii când sunt prea cruzi,
Iar libelula morții-i pe-aproape,
Când sufletul tremură încă sub ape.


Tristețe-n vaza de cristal,
Trei roze galbene-opal,
În cameră nu-i nimeni dus,
Cupa de vin privește-n jur,
Din ceruri picură azur,
Apoi te văd cum intri, strângi
Firimituri de viață, plângi.


Fluturi, sufletele noastre,
Printre crengi, urne și glastre,
Cât aș vrea să fiu doar suflet,
Printre crengi, urne și fructe,
Nici de moarte să nu știu,
Judecata Domnului
și să-mi fie procuror
un gândac multicolor.



Un abajur jur-împrejur,
Precum un laț,
Abonament pentru ciment,
Mormântu-i sfânt.
Peste oceane, peste bord
Vom arunca balastul,
Iar Mărul încă mai dă rod,
Ah, pederastul.




În anul 154 al existenței mele,
mi-am comemorat prezența,
s-au servit bomboane de ciocolată cu cianură,
vin din struguri cu stropi culeși de pe lama ghilotinei,
carne la grătar din pulpa unui mamut siberian,
s-a dansat pe mormântul vandalului necunoscut,
după care toată lumea s-a retras în cavouri,
numai eu am rămas să scriu discursul final.


Poate pendulul mă va lovi,
Poate clipa mă va strivi,
Cât simt durerea, exist,
În risc.
Dar nu voi cere-ndurare nicicând,
Nu-i place Domnului
Omul plângând
și nici iubitei,
de-aceea-ndur
precum cavalerii
Rigăi Arthur.


Să faci un schimb necontenit
Cu Dante, Shakespeare și cu Swift,
Iar înălțimea versului să fie
La fel ca trilul live de ciocârlie.
Cât timp nu vezi un sens, un semn,
Vioara ta e-un simplu lemn,
Iar corzile-s spânzurătoare,
Noi scriem doar când clipa ne doare ,
Fără dureri ești fericit
Precum o stâncă de granit
Pe care vulturii-și hrănesc
Urmașii cu stârv omenesc.


Lupii se-ascund, noi nu-i vedem,
Tristețea nu are căutare,
Cu libertatea în tandem
vin dragostea și ura. Oare?


Quid este veritas?
Întreabă Motanul Negru.
Prințesa din basme, berberica,
Așteaptă sărutul și verbul.
Ochii aud întunericul,
Auzul ucide moartea,
Periculos, perifericul
Își scrie cărțile, Cartea.
Plictisul, verde parfum
Naște monștri de cârpă,
Doar Bergerac face-un drum
Spre Lună să nu se surpe.


Simplu, fals suicid
Trece prin gând și se stinge,
Noi parodiem neiubind
Viața, prinosul de sânge.



A obosi trăind? O întrebare,
Un glonț în ochiul stâng și strâmb,
Care pe care.
Aș vrea să mă scufund în somn,
Ca un Titanic noaptea, ca un om.
Un chip prea alb, ușoare mâini
mi-acoperă privirea,
am obosit de săptămâni,
ești Mântuirea.



Să fii trandafir, grădinar totodată,
Fericire aproape de toți lepădată,
În gerul cosmic rămâne o clipă
Ce ne cuprinde doar din risipă,
Multe se pierd, ascunse-n cuvinte,
Când fără voie, cuvântul ne minte,
Prea suntem singuri și prea ursuzi,
Mor trandafirii când sunt prea cruzi,
Iar libelula morții-i pe-aproape,
Când sufletul tremură încă sub ape.


Tristețe-n vaza de cristal,
Trei roze galbene-opal,
În cameră nu-i nimeni dus,
Cupa de vin privește-n jur,
Din ceruri picură azur,
Apoi te văd cum intri, strângi
Firimituri de viață, plângi.


Fluturi, sufletele noastre,
Printre crengi, urne și glastre,
Cât aș vrea să fiu doar suflet,
Printre crengi, urne și fructe,
Nici de moarte să nu știu,
Judecata Domnului
și să-mi fie procuror
un gândac multicolor.



Un abajur jur-împrejur,
Precum un laț,
Abonament pentru ciment,
Mormântu-i sfânt.
Peste oceane, peste bord
Vom arunca balastul,
Iar Mărul încă mai dă rod,
Ah, pederastul.




În anul 154 al existenței mele,
mi-am comemorat prezența,
s-au servit bomboane de ciocolată cu cianură,
vin din struguri cu stropi culeși de pe lama ghilotinei,
carne la grătar din pulpa unui mamut siberian,
s-a dansat pe mormântul vandalului necunoscut,
după care toată lumea s-a retras în cavouri,
numai eu am rămas să scriu discursul final.


Poate pendulul mă va lovi,
Poate clipa mă va strivi,
Cât simt durerea, exist,
În risc.
Dar nu voi cere-ndurare nicicând,
Nu-i place Domnului
Omul plângând
și nici iubitei,
de-aceea-ndur
precum cavalerii
Rigăi Arthur.


Să faci un schimb necontenit
Cu Dante, Shakespeare și cu Swift,
Iar înălțimea versului să fie
La fel ca trilul live de ciocârlie.
Cât timp nu vezi un sens, un semn,
Vioara ta e-un simplu lemn,
Iar corzile-s spânzurătoare,
Noi scriem doar când clipa ne doare ,
Fără dureri ești fericit
Precum o stâncă de granit
Pe care vulturii-și hrănesc
Urmașii cu stârv omenesc.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!