într-un strigăt de sinceritate
ploaia se abandonează
ca un ultim punct de vedere
al unui ocean dezbrăcat
de pești

și cu toate acestea
de undeva a căzut o realitate dreaptă
ca un bulevard de resturi curate
unde liniștea
este aproape înverzită

dacă te-aș sufleca în mijlocul tâmplei
ca pe o cameră de oaspeți
ți-ar mai rămâne resturi de viață între dinți
fluturoaică cu aerul zdrobit
în aripi?

foamea de a sta în călcâie îmi amintea de cerul gurii tale
gudurându-și drumurile
ca o piele limpede
unde dumnezeu lipsește nemotivat
deoarece el este propria sa absență