o fereastră lângă o altă fereastră,
o tuse, o alta, câțiva pași la fel de sticloși
ca farurile automobilului, ale altui automobil
lunecând dintre o piață, o altă piață
dintr-o noapte în altă noapte
și un cer întreg pe care nu mai încape nici o pasăre

aerul dintre o încăpere și cealaltă încăpere
are zăbrele și dinți
aici nu stă nimeni și nu există nici un fel de umăr
pe care să plângi
un întreg rânjet se plimbă în urma ta
umbra te latră stingheră, ar putea mușca din frigul
rămas între pereți
și direct în piele, ca un tatuaj
cine să strige că adevărul e doar unul singur
și că are o mânușă de unică folosință
cu care cotrobăie prin suflete

(aș putea plânge încet, încet de tot
la fel cum se frâng picioarele sfinților,
înainte de rugă:
cine ar putea șterge cearcănele fiecărei vitrine
din care clipește orașul)

o altă dimineață scuipă o ceață
albastră ca buzele cardiacilor, în ger
lângă fereastră o altă fereastră
prin care un chip de plastic privește în jur
cu o uimire la fel de intensă ca moartea