uneori iubirea își închide ochii
a temniță
în oase durerea sfârâie
precum în candelă uleiul
ajuns la ultima suflare
griji descălțate de nădejde
umblă cu sandalele în mână

pe cruce n-a stat pe jumătate
aud

când cresc
aripile de înger dor
băierile timpului se rup iar
pe pământ
veșnicie

sunt înger
strig sunt un înger
trebuie să conving viața asta bezmetică
voi dărui înmiit
cum înfloresc trandafirii albi până-n decembrie
ca o sinucidere în masă
ori ca o promisiune în pieptul luminii
până-ntr-acolo
unde mă voi iubi
mai puțin decât pe aproapele meu
iar în mine
va mai crește
o bucată de inimă