În cine se mută lumina,
o inimă în piatră
neatinsă de ape
băute de curcubeu?

În cine încărunțește cuvântul
așteaptând să-i spun ultimul gând
mai presus de mine?

Dincolo de toate
dimineața mereu inimă
căzută din cer
o culeg cu palmele.

O pun peste buzele nopții
care-și aleg regina
dintre flori pământene

Și totu-i fierbine,
un râu de sânge
urcă în munții Daciei.