Sunt trist mai tristo decât prundul
cel părăsit de zburătoare
când lacrimii i-e albie gândul
elipsa lunii rotitoare.

Mi-e vis să mă-mpresori cu ochiul
precum o sferă plutitoare
nou spulberând în hăuri vechiul
ocean captând lumini polare.

Ești lumea din străfundul clipei
popoare de cuvinte cânta
un imn la marginea ispitei -
profeți pe margine de stâncă.

Ce cauți în aceste spații?
De ce auzi acele muzici
din depărtări cu lungi orații
ale unui fel de metafizici?

Elipsa lunii rotitoare
cu lacrima având cer gândul
când cântă îngeri în splendoare
nu-s trist mai tristo decât prundul