Pe stele de umbră
Buzele mele se întind lungi,
Gânduri de funingine-n pungi,
Mă învelesc cu cerul peticit,
Mă culc pe perna cu fulgi
De lacrimi albastre-verzui
Și îmi spun povestea (nu știu cui):

Celeste calești aduc strașnice vești,
Eroi din povești încalecă pe
Imposibilitatea de a comunica
Și aleargă spre dealuri
De un verde perfect,
Văzând în goană idei;
Categorii bârfesc la colț de neuron
Iar copiii lor îmbracă simțuri de postav
Și se întrec până la moara cu noroc,
Călcând în mărăcini de paradigme;
Potera caută în disperare haiduci,
Dar ei au dispărut ontologic
În pădurea deasă a Timpului,
Trecând de răscrucea Ființei
Și țintesc ciocoi din ce în ce mai noi;
Câte un zmeu de supraom se împiedică
Și își lovește șapte capete de șapte păcate
Dar se scutură de bun-simț și dansează mai departe
(Lupul își schimbă sinele, dar năravul ba);
Se împletesc colaci de cosmopolitism
Și se aprind lumânări de mass-media,
Dar de mari scriitori nu prea,
Pe cer se înghesuie Zburătorii
Dându-și ghionturi cu norii
Din care uneori plouă cu stropi mari de vise,
Singurele neînvinse,
Întinse pe ștergar de curcubeu,
Mirosind frumos ca valorile omenirii,
Ca poeziile adevărate,
Nemurind duios ca sufletele frumoase.