Lumini și umbre
peste tot in jurul meu
totul se schimbă...
doar eu rămân aceeași
adânc in inima mea

Luna albastră
cu un alai de stele
la fereastra mea
rafalele de vânt
răscolesc amintiri



Magdalena Dale - Ikebana









astăzi voi fi un
samurai cu ochelari -
nu te văd bine!

de piatră să fii
și tot îți plac străvechii
cântăreți de rock



Dan Norea – Tango-no-Sekku









primăvară iar –
mâna creatorului
curbează spațiul

sub clar de lună –
stingher samuraiul în
jocul iubirii



Grigore Chitul - Kokeshi









ramuri înflorite -
soarele renaște
în chimonouri

primii pași de dans -
în buzunar uitate
petale de cireș



Livia Ciupav – Hanezu-Odori









lumină se face din oameni. e matsuri**

soare răsare
liniște
în genunchi se roagă vântul
dinspre munte
un basm cheamă femei
cu parfum de cireși
tamayori*** în arcă de aburi
la Kibune**** poposește

înălțați altare
peste ape năvalnice
ramurile voastre
tot mai fragede poduri de
suflete focuri vii
iubirile străbateți
la pas
norocul



Ottilia Ardeleanu – Tanabata Matsuri









din nou tăcere
în floarea de cireș simt
înaltul zilei;
despre chipu-mi luminos
află toți cei dragi mie

limpede cerul -
mireasma de cireș iar
îmi dă târcoale



Ioana Geier – Kiyomizu-dera









m-aș odihni să nu mă mai încerc
arsura de-nălțime mă mai doare
și-atâtea doruri încă mă răscoală
la zgomotul pagodele ce trec
în primitoarea și fierbinte poala
puterea -aur greu - să nu mi-o pierd
nu știu cum să mă-ntind peste comoara
de liniște și pace când pământul
mă apără și-adună lângă piept
mă-ndepărtez de orișicare vină
dar cine-și poate-anticipa măsura
când tânără dar și bătrână fiind
lupi colorați îmi mai străbat pădurea



Angela Nache Mamier - Heian-jingū









Departe în timp
totuși aproape de noi
este trecutul -
din primăvara vieții
pornesc gânduri spre strămoși

În toamna niponă
tineri păstrând tradiții
prin cântec și dans -
nici vântul kamikaze
nu i-ar putea despărți



Nicolae Tomescu - Matsue Do-gyoretsu









Soare-n priviri
inocență și grație-
fetița de jad

Mână în mână
la altarul shintō -
casă de piatră



Ica Ungureanu – Izumo Taisha









ecou
poetului Kyoshi Takahama

umbre de degete
frământă apele...
căutând un culcuș,
un șarpe
coboară din treaptă în treaptă,
spre a întunericului poartă
în urmă, printre pietre,
priviri șirete

scuturând crizantemele:
un strop de roșu,
o fărâmă de speranță,
puțin senin
colorează acest început de decembrie.
ce dăinuie din frumusețea unei clipe
ecoul cuvântului tău
deschide pumnul:
sorbind împreună ceaiul,
dulcea savoare a împăcării
ne învăluie



Anișoara Iordache - Kōinzan Saihō-ji









cocori în zare-
cântecul și săgeata
într-un singur zbor

după furtună
tot mai departe și mai stins
tropotul de cai -
din vremile apuse
astăzi doar un cântec vechi



George Daryoung - Yabusame









știi
să desenezi sunete
în drumul spre casă
păsări-navigator coboară pagode
pe scări de
lumină
un felinar curios citește și
scrie
lasă-mă să-ți arăt
cum să mângâi cu pana copiii
învață să crească din
gânduri lăsate pe scaun
ape întoarse de preoți la
cer
acoperișuri trecute prin soare
un templu găsești
loc să-ți deschizi sufletul
precis
caligrafic



Dan Petruț Camui - Hōryū-ji









încă o dată
zâmbetele de copii
s-au strâns la un loc
inima mea devine
o lebădă celestă

joc de războinici
timpul plin de blândețe
lovește lemnul -
deasupra mai rămâne
doar umbra mării de nori



Marian Ghilea - Midōsuji









început de drum-
dinspre altar parfumul
florii de cireș

mustind a iarbă
culoare și mireasmă
înspre înălțimi-
imaginea de-o clipă
a iubirii trecute



Tanța Darjan - Kamo-wakeikazuchi Jinja









cale spre altar –
privirea ațintită
la o corolă

zile de florar –
la fiecare casă
fanioane-n zbor



Ion Rășinaru – Tango-no-Sekku









fiecare pas
răspândind primăvara –
primul spectacol

zbor de cocor
oglindit pe kimono -
dans de gheișă



Mara Cîrciu - Kamo-wakeikazuchi Jinja









Copilăria e o păpușă plutitoare
coboară din cer pe dalele umede
călcând în șoaptă
să nu distrugă norii
să nu se amestece culorile
copilăria mănâncă la masă cu mine
îmi pune diamante pe deget
și scutură flori de piersic
astăzi e ziua în care
cerul îmi înmugurește în păr



Tincuța Bernevic – Nagashi-Bina









caligramă -
prin rana maestrei
răsuflă templul

expoziție -
evadarea din simbol
a spiritului



Cristian Marian Dely - Hōryū-ji, caligrafie Shodo










altarul de piatră –
peste inele cad
petale de cireș

luna plină și
un strop de liniște
în ceașca de ceai –
dorul de tine susură
ca un izvor limpede



Cristina Rusu – Izumo Taisha






Referințe fotografii;

Ikebana – este arta aranjamentelor florale în stil japonez, aducerea vieții vegetale la dimensiunile unei vaze. Aranjamentele Ikebana își au rădăcinile în cultura budistă zen. Ele au fost folosite mai întâi la decorarea templelor budiste din Japonia și apoi, treptat au început să facă parte din viața de zi cu zi a locuitorilor. Ca estetică, aranjamentul nu trebuie să copieze natura, ci să o corecteze. Sînt folosite tulpini, ramuri desfrunzite, frunze cu un contur deosebit. Asimetria este absolut necesară pentru un aranjament Ikebana. Pentru aranjamente se pot folosi: trandafiri, iriși, crizanteme, floarea-soarelui, lalele, gladiole, crini, flori de pai, margarete. Se pot folosi frunze de ferigă și ramuri de stejar, alun, salcie, liliac etc. De mare efect sunt rămurelele înflorite de măr, de cireș sau alți pomi fructiferi. Se pot folosi și plante exotice, precum gerbera, diverse specii de orhidee, anthurium, flori de bromelii și frunze de palmier. Vasul de ikebana trebuie ales cu atenție. În funcție de dimensiunile plantelor și ramurilor folosite, vasele pot fi înalte și subțiri, scurte, cu gura largă sau îngustă, ori largi și joase, asemenea unui bazin. Ele pot fi din sticlă, ceramică, metal, lemn sau piatră și pot avea diverse culori. La început, aranjamentele Ikebana erau foarte simple, puține tulpini de flori și ramuri verzi. Această primă formă de ikebana este numit Kuge. Alte stiluri de Ikebana sunt: Rikka (o tulpină înaltă, în poziție verticală centrală alături de două tulpini scurte - stil folosit în perioada Momoyama 1560-1600), Chabana (opus stilului din perioada Momoyama, aici frumusețea aranjamentului fiind rustică – utilizat la ceremonia ceaiului), Nageire (un design non-structurat, caracterizat de un pachet strîns de tulpini, cu trei ramificații, asimetric, clasic), Seika și Shōka format din trei ramuri principale, numite ten (cer), chi (pămînt) și jin (uman) - stil simplu ce arată frumusețea și unicitatea plantei în sine) și Jiyūka (care are un design creativ ce nu se limitează la flori - se poate folosi orice material). (Magdalena Dale).


Tango-no-Sekku (numit și Festivalul băieților) - o legendă povestește că festivalul este o ramură a un obicei practicat de agricultori în luna mai, momentul în care insectele încep să apară să dăuneze plantele tinere. Fermierii au încercat să conducă insectele departe cu cifre grotești luminoase. Mai târziu, aceste cifre au reprezentat războinici renumiți pentru puterea lor de luptă. Musha Ningyô este o păpușă războinică, care în timp a fost lucrată mai artistic, ca să nu sperie copiii. O altă legendă trasează originea festivalului de băieți la victoria lui Hōjō Tokimune împotriva invaziei mongolilor. Alții cred că unificarea țării de către shogunului Ashikaga Yoshimitsu a fost sărbătorită în acest mod. Cei care călătoresc prin Japonia, din a doua jumătate a lunii aprilie pînă la începutul lunii mai văd aproape peste tot Koinobori imense, fanioane de hîrtie, sau de pînză în forma crapului. Vîntul le umple și ele par să înoate în aer. Ei sunt arborați pe un stîlp de bambus deasupra fiecărei case. Crapul a devenit simbol al festivalului băieților, deoarece japonezii consideră că este cel mai animat pește, plin de energie și de putere. Datorită puterii sale și a determinării de a depăși toate obstacolele, el este venerat pentru curajul și capacitatea de a atinge obiective înalte. De asemenea, crapul este un simbol pentru încurajarea băieților în drumul spre maturizare, depășind astfel dificultățile vieții. În tradiția modernă de Tango-no-Sekku se amenajează un ecran în tokonoma, în camerele de oaspeți din case japoneze. Printre decorațiuni sunt; o cască în miniatură, costume de armură, o sabie, un arc și săgeți, bannere de mătase care poartă blazonul familiei, și păpușile care reprezintă războinici. Opusul festivalului de băieți Tango-no-Sekku este sărbătoarea fetelor, care se numește Shobu-no-Sekku. Shobu înseamnă iris (se mai numește și Festivalul Irisului). Se spune că la festivalul băieților este respectată floarea de iris datorită frunzelor sale; frunza lungă și îngustă are formă de sabie. Fujinomori Jinja este locul unde au loc ambele festivaluri (este unul altar construit în anul 794, înainte de mutarea capitalei la Kyōto). (fotografii Dan Norea și Ion Rășinaru)


Kokeshi - sînt păpușile japoneze originare din nordul Japoniei. Ele sunt realizate manual din lemn, au un trunchi simplu și capul, care este pictat în cîteva linii subțiri pentru a se defini fața. Trunchiul are de obicei un design floral pictat în roșu, negru, și uneori galben acoperit cu un strat de ceară. O caracteristică a păpușii kokeshi este lipsa brațelor sau a picioarelor. Partea de jos este marcată cu semnătura artistului. Cuvîntul kokeshi este derivat din ki, ko – lemn, și keshi – păpușă. În Japonia de astăzi găsim păpușile tradiționale care se numesc dentō-kokeshi, ele au forme speciale tradiționale și sunt clasificate în unsprezece tipuri. Cel mai dominant tip este Naruko. Onsen, strada principală a satului Naruko-chō este cunoscută sub numele de strada Kokeshi. Aici găsim magazine unde cioplitorii de kokeshi își trimit creațiile lor deosebite direct de pe masa de lucru. Pe lîngă păpușile tradiționale mai sunt și păpușile shingata-kokeshi, care sunt mai creative. Artiștii și-au luat o anumită libertate în crearea formei, designului și a culorilor. Etapa aceasta de creație s-a dezvoltat mai ales după al doilea război mondial. Kaeda Itaya este un arțar japonez care se folosește în special la sculptarea păpușilor. Lemnul este lăsat în aer liber (în toate anotimpurile), de la unu la cinci ani înainte de a putea fi utilizat. (fotografii Grigore Chitul).


Hanezu-Odori – este un festival de dans celebrat în templul Zuishin-in din Kyōto. El este o parte a legendei poetei Ono-no-Komachi, una dintre cei mai buni șase poeți Waka (sinonimul poemului tanka, cinci linii ku, 5-7-5-7-7 silabe), care a trăit la curtea imperială în perioada Heian (794-1185). Ea a părăsit curtea imperială și s-a retras la templu, din cauza unei triste povești de dragoste. Dansul Hanezu celebrează viața ei pasională (tinerele care dansează se îmbracă în roșu), și este cel mai timpuriu dans de primăvară din Kyōto (fotografii Livia Ciupav)


Tanabata Matsuri (Seara celei de-a șaptelea) - este un festival japonez ce provine de la chinezi (la ei festivalul Qixi). Se sărbătoresc zeitățile Orihime și Hikoboshi, reprezentanți ai stelelor Vega și Altair. Potrivit legendei, Calea Lactee îi separă pe aceștia, și li se permite să se întîlnească numai o dată pe an în ziua a șaptea a lunii lunare a șaptea a calendarului lunii. Data de Tanabata variază în funcție de regiune a țării, dar primele festivități încep în ziua de 7 iulie a calendarului gregorian. Povestea festivalului este foarte frumoasă. Orihime – prințesa țesătoare este fiica lui Tenei – zeul cerului sau al universului însuși. Ea merge în fiecare zi pe malul rîului Amanogawa – Calea Lactee, și țese o haină pentru tatăl ei. Tatălui i-a plăcut foarte mult haina țesută, mai ales că Orihime a muncit din greu la ea. Astfel, el i-a dat și mai mult de țesut. Dar într-o zi, tatăl și-a dat seama că fiica lui ar trebui să se căsătorească și a pornit în căutarea unui soț potrivit. Tenei a făcut ca fiica lui să se întîlnească cu Hikoboshi – Steaua cirezilor de vaci, cîrmuitorul acestor „cirezi de stele”, și astfel s-au căsătorit. După căsătorie Orihime nu a mai țesut haine pentru tatăl său și el s-a înfuriat atît de tare că i-a despărțit și nu le-a mai dat voi să se întîlnească. I-a lăsat pe fiecare pe cîte un mal al rîului Amanogawa. Orihime era disperată, căci nu era nici un pod pe care să treacă rîul la Hikoboshi, și a plîns atît de mult, încît un stol de coțofene au promis că vor face podul din aripile lor. Se spune că dacă plouă de Tanabata, coțofenele nu pot veni, și cei doi trebuie să aștepte ca să se întîlnească. În prezent, în Japonia, oamenii scriu poezii pe bucățele mici de hîrtie și le agață de un bambus împreună cu alte decorațiuni și le dau drumul pe rîu. Kibune este un orășel mic în care se ține festivalul Tanabata Matsuri. Orașul s-a dezvoltat în jurul Altarului Kibune, care este dedicat zeului ploii. ( fotografii Ottilia Ardeleanu).


Kiyomizu-dera – este un templu amplasat la poalele dealului împădurit de la Higashiyama și a fost construit în 798. Clădirile sale actuale au fost construite în 1633, pe timpul șogunului Tokugawa Iemitsu (1604-1651). Este dedicat zietății budiste cu unsprezece fețe, Kannon. Nici un cui nu este utilizat în întreaga structură. Sala principală este atîrnată peste un perete abrupt al cadrului masiv ce încorporează 139 de stîlpi imenși din lemn. De pe veranda ce domină valea abruptă se vede o priveliște extraordinară peste acoperișurile din Kyōto și ale Pagodei Yasaka. Cascada Otowa (Otowa-no-Taki), vestită pentru proprietățile ei purificatoare, se prăbușește de lîngă clădirile adiacente pe un al doilea perete stîncos. În perioada cînd înfloresc cireșii, locul oferă o deosebită încîntare. (fotografii Ioana Geier)


Heian-jingū – este un altar Shintō din zona Sakyō-ku, Kyōto. Altarul este cotat ca fiind un Jinja Beppyou (rang de top pentru altare), de către Asociația de altare Shintō. Altarul Heian-jingū a fost construit în 1895, ca să comemoreze a 1.100-a aniversare a fondării orașului. Este o reproducere la scara de două treimi a palatului imperial din perioada Heian (794-1185) și este dedicat primului și ultimului dintre împărați care au domnit în oraș, împăratul Kammu (737-806) și împăratul Kōmei (1831-1867). Heian este vechea denumire de la Kyōto. Încorporînd două pagode și un complex de clădiri ornate în purpuriul șintoist, cu acoperișuri complicate, avînd țigle albastre-verzui, altarul este viu colorat. Cu o mulțime de cireși avînd crengile arcuite spre pămînt, cu arțari, azalee și iazuri, grădina din spatele altarului este atractivă în cea mai mare parte a anului. În aprilie este cel mai vizitat loc din Kyōto, datorită frumuseții cireșilor, care aici înfloresc mai tîrziu. (fotografii Angela Nache Mamier).


Matsue Do-gyoretsu – este un festival care se ține în luna octombrie în orașul Matsue (vechi castel), din prefectura Shimane. Tamburii mari tradiționali japonezi sunt trași prin mijlocul orașului și sunt loviți foarte tare. Originea acestui festival o găsim în anul 1724, când Prințesa Iwahime a familiei Fushimi nu-Miya, o ramură a familiei imperiale din Japonia, s-a căsătorit cu stăpânul domeniului Matsue, Matsudaira Nobuzumi. Orășenii au făcut un tambur uriaș și l-au bătut cu voce tare pentru a sărbători căsătoria lor. Parada este acompaniată de suflători care cîntă la flaute din bambus. (fotografii Nicolae Tomescu)


Izumo Taisha sau Izumo Ōyashiro – cel mai vechi altar șintoist. Se mai numește și muntele lui Dumnezeu. Acesta este dedicat zeului Okuninushi (Ōkuninushi-no-Mikoto, un fiul al lui Amaterasu, zeița soarelui) cunoscut ca zeitate Shintō a căsătoriei. Izumo figurează printre cele mai importante nume privitoare la miturile creației șintoiste Kojiki (documente vechi) și Nihon Shoki (Cronica Japoniei) de la sfîrșitul secolului al șaptelea. Incinta altarului este din lemn și are două săli lungi rectangulare, denumite juku-sha. Sunt speciale pentru primirea celor opt milioane de zei șintoiști, despre care se crede că ar veni în vizită anual, în octombrie. Incinta are o încăpere a tezaurului ce conține artefacte istorice și religioase, din 1952 fiind denumite Comorile Naționale ale Japoniei. (fotografii Ica Ungureanu și Cristina Rusu)


Kōinzan Saihō-ji - este un templu budist zen situat în Kyōto. El mai este cunoscut și sub numele de koke-dera (templul mușchi), pentru că are o grădină naturală cu mușchi. Potrivit legendei, templul a fost construit de Gyōki în timpul perioadei Nara, pe locul uneia dintre retrageri a prințului Shōtoku Taishi (574-622). Situat într-o pădure, grădina lui este amenajată ca o promenadă circulară și are trei case de ceai; Shōnan-tei, Shōan-dō, și Tanhoku-tei, care au fost parțial inspirate din fraze Zen. Semnificative pentru acest templu sunt: un monument de piatră gravat cu un haiku al lui Kyoshi Takahama (1874-1959), poet japonez care a scris în perioada Showa (1926-1989), unul dintre cei mai apropiați discipoli ai lui Masaoka Shiki (considerat unul dintre cei patru mari maeștri ai poeziei haiku alături de Matsuo Basho, Yosa Buson și Kobayashi Issa), și un monument de piatră gravat cu cîteva din scrierile lui Jirō Osaragi (scriitor din perioada Showa, care este cunoscut pentru romanele sale istorice de ficțiune). (fotografii Anișoara Iordache).


Yabusame – este un festival care are loc la altarul Tsurugaoka Hachiman-gū, Kamakura, și care își are originea în epoca samurailor. Are un mod tradițional de tragere cu arcul. Arcașul călare trebuie să țintească cu trei săgeți succesive trei ținte de lemn. Acest stil de tir cu arcul își are originile la începutul perioadei Kamakura (1185-1333). Un arcaș yabusame galopează pe o pistă de 255 de metri lungime, la viteză mare. Arcașul controlează calul cu genunchii, pentru că el are nevoie de ambele mâini pentru a trage arcul. Cînd se apropie de o țintă, el aduce arcul în sus și trage o săgeată nu înainte de a lansa un strigăt profund de Se Yo-Yo Se (întuneric și lumină). Săgeata este boantă și face un zgomot puternic cînd lovește ținta. (fotografii George Daryoung)


Hōryū-ji - este un templu budist din orașul Nara, care a fost întemeiat în anul 607 de prințul Shōtoku Taishi (574-622). Numele său complet este Hōryū Gakumonji sau Templul Studiu de lege înfloritoare, pentru că funcționează ca seminar și mănăstire. Pagoda templului este recunoscută pe scară largă ca fiind una dintre cele mai vechi construcții de lemn existente în lume. Pagoda de cinci etaje este situată în zona Sai-in. Lemnul utilizat în pilonul central al pagodei este estimat că a fost tăiat în 594. Comorile templului sunt considerate a fi o capsulă a timpului de artă budistă din secolul al șaselea și al șaptelea. O mare parte din fresce, statui, și alte piese de artă din cadrul templului, precum și arhitectura clădirilor în sine arată conexiunea internațională a țărilor din Asia de Est. Templul deține, de asemenea, notele bibliografice pe Gisho Hokke (Sutra Lotusului), ce a fost caligrafiat la începutul secolului al șaptelea și este considerat cel mai vechi text japonez. Este scris în scenariu cursiv și ilustrează faptul că, perioada Asuka (552-710) a fost cea mai rafinată în arta caligrafiei. (fotografii Dan Petruț Camui și Cristian Marian Dely)


Midōsuji – este bulevardul principal din orașul Ōsaka, pe care, în fiecare toamnă are loc un festival ce atrage milioane de turiști. Menționat adesea ca "Champs Elysee a Orientului", bulevardul are o bordură fabuloasă de arbori gingko biloba. Parada Midōsuji este un punct important al festivalului, ea întinzîndu-se pe mai mulți kilometri de-a lungul bulevardului ca o procesiune mare de flotoare, și acrobați. Orchestra Filarmonicii din Ōsaka condusă de Eiji Oue deschide această atmosferă de sărbătoare. (fotografii Marian Ghilea)


Kamo-wakeikazuchi Jinja - este unul dintre cele mai vechi și mai populare altare din Kyōto. Faimos pentru motivele sale expansive si grădina de nisip cu cele două conuri simetrice, Altarul Kamigamo este de asemenea locul unde se celebrează căsătorii în costumele tradiționale japoneze. Bazat pe obiceiuri antice japoneze, Shinzen-shiki este ceremonia de nuntă cea mai populară în Japonia. Se spune că stilul actual de nuntă se bazează pe vechea ceremonie de la Altarul Daijingu din Chiyoda-Ward, a căsătoriei împăratului Taisho în 1902. Ceremonia constă în ritualul schimbării de sake, oferirea de crenguțe mereu verzi – sasaki, și jurămintele cuplului nupțial în fața altarului. Aici se mai desfășoară diferite festivaluri de-a lungul anului.(fotografii Tanța Darjan și Mara Cîrciu)


Nagashi-Bina – este un eveniment ce are loc în cadrul festivalului Hina Matsuri – festivalul de păpuși. Vechimea lui este din perioada Henian, cînd păpușile principale erau împăratul și împărăteasa. În religia Shintō, a treia zi din luna a treia era o zi de purificare. Utilizarea păpușilor în ritualurile de purificare este menționat în „Povestea lui Genji” scrisă de Murasaki Shikibu - (973-1014 sau 1025) poetă, romancieră, nuvelistă ce a scris la curtea imperială în Perioada Heian (794-1185). Hina Matsuri are unele dintre rădăcinile sale în acest festival de purificare, Nagashi-Bina sau Hina Nagashi (aruncarea la distanță de păpuși). Thomas Hull (profesor asociat de matematică de la Universitatea de Vest din New England, cunoscut pentru expertiza sa în matematica plierii hîrtiei. A fost co-autor la două cărți de non-matematică origami; „Origami, Plain and Simple” și „Russian Origami”) scrie: „Celebrat în a treia zi din a treia lună din an festivalul are la originea sa o ceremonie de purificare folosind multe păpuși îndoite. În acest ritual se freacă păpușile de corp pentru a scăpa de impurități, și apoi păpușile infectate se aruncă într-un rîu de la distanță" (Kenneway, Complete Origami, New York: St. Martin's Press, 1987, p.82). (fotografii Tincuța Bernevic)








*stau
sub acest pin
sunt un strop de rouă


Acest poem haiku aparține poetului japonez Kyoshi Takahama. El și-a prefațat acest haiku astfel: „Cînd am fost în orașul meu natal am vizitat Nishinoge, unde am petrecut primii opt ani din viața mea. Casa mea veche dispăruse, și mai era doar un mic templu pe malul rîului. De acest templu se rezema acel pin bătrîn”.
Stînd sub el, Kyoshi poate că și-a amintit bine pe cei care, ca și părinții săi, muriseră. Un simt al trecerii trebuie ca se așezase adînc în inima lui Kyoshi, făcîndu-l să înțeleagă că și el, la fel, este pieritor.
Ideea ca un poem haiku al lui Kyoshi Takahama să fie la titlul mi-a venit cînd am descoperit în fotografii templul Kōinzan Saihō-ji, în care există o piatră pe care este gravat un haiku de-al lui (explicațiile sunt mai sus la Kōinzan Saihō-ji, fotografiile templului fiind la Anișoara Iordache). Am ales poetul ca portret distinct al acestui lanț (făcînd parte din tot ce este pieritor, așa după cum scrie el), iar templul (de care se sprijină pinul bătrîn), tradiția poporului japonez de a se înălța în timp pe valorile sale durabile.

**matsuri – festival
***Tamayori sau Tamayori-bime – zeiță în mitologia japoneză
****Kibune - Kibune este un orășel mic în care se ține festivalul Tanabata Matsuri. Orașul s-a dezvoltat în jurul Altarului Kibune, care este dedicat zeului ploii.


Fotografii: O.Otomodachi – cu acordul autorului