nu sunt un om norocos
priviți-mi mâinile
doar un om invidios pe cei mulți cu norocul în frunte
are buricele degetelor atât de monstrous expuse
doar cineva nenorocos poate să planteze copaci ei să se usuce
să planteze alții
să îi smulgă furtuna ca pe niște țărușe bătute insuficient
să planteze alții în care se izbesc toate mașinile văzute și nevăzute
să planteze
alții
mereu alții

nu sunt un om norocos
îmi alunecă trifoiuri cu sute de foi printre degete
mă îmbrățișează toți stâlpii am urme de colți pe fiecare gleznă
pentru a se ști cine-i omul fără noroc din oraș

pe mine nu mă ajunge apocalipsa nu o să mor ca un erou
ori ca o victimă
o să trag perdele ochilor și va fi așa ca o zi obișnuită în care totul
se suspendă se anulează
când rămâi tu și norocul față în față
îl scupi pe obraz el îți așază banii pe pleoape
să ai de drum mă amărâtule

nu sunt un om norocos
priviți-mi șireturile
parcă-s doi șerpi
îi calc din greșeală pe coadă
se revoltă și îmi inventează piedici
eu pic
las bălți de lacrimi în urmă
cui îi pasă

lumea e o scenă prea mare
în care oamenii nenorocoși nu au loc
li se dau rolul de circar o prăjină și două picioare stângi
apoi mâna imensă îi împinge spre arenă și râde înfundat

*
dincolo
departe de cutiile voastre cu bijuterii
sunt oameni la fel de oameni ca și voi
doar mai putin norocoși

acolo sunt și eu
la intersecția prăpastiei cu muchia.