Ceva mi se perindă prin gânduri,
mă simt tot mai stăpân pe zilele aspre
în anotimpul ninsorii. Am devenit
un râu alungat din munți, glasul apelor
sărută soarele în câmpiile pline de rod
pe care nu le-a cules nimeni vreodată.

Simt cum se surpă singurătatea în ființe,
văd cum îți scapără lumina în ochi
cu surâsul dimineții pe buze.
Aud cum suflă vântul prin copacii
cu rădăcinile-n cer,
și păsări urmăresc ritualul frunzelor
cum respiră anii odată cu timpul.

Înțeleg tot mai mult freamătul cuvintelor,
aș vrea să-ți netezesc în palme un poem
scris pe ochiul de geam al inimii.