uneori sădesc oameni în copaci pentru a li se amesteca iremediabil rădăcinile
mă hrănesc de la sânul unei femei de cuvânt
port în brațe răspunsuri și ani nespălați care își picură paginile
până la ultima literă
în trupul jurnalierului care ascultă nimicul
cu urechile din spatele urechilor

așa
nu ar mai putea înțelege nimeni care sunt oamenii
din glasul unui arbore
noaptea îngrămădită între frunze
ar avea întunericul ros de frică până la umeri
ca un covor de țipete

atârnat sub pământ