nu e prima oară când îmi scriu apocalipsa
și apoi încerc să uit totul
sunt atâtea cuvinte rămase neterminate
ca o eroare de transplant
merii au uitat să dea în pârg parcă
și-ar aminti ceva despre viețile trecute
în fiecare zi descopăr o apocalipsă și mai mare
nopți trase la xerox un alb bidimensional
străinii stau la masa mea cu mâinile ninse
și cine ești atunci când te uiți cu desăvârșire
o parte din tine moare pentru a lăsa
cealaltă parte să trăiască
nu e nimic cu susul în jos doar această lume
în care inventăm apocalipse de plictiseală
ca atunci când scriu o poezie
și nu știu dacă e despre mine sau despre altcineva
dacă lumea ar fi o poveste cu happy end
totul s-ar termina înainte de a începe.