Iată,serile ne sunt aproape,
Șoptindu-ne la ureche tristețea.
Visez,uneori,cum noi doi
Ne unim mâinile și sufletele cu eleganță,
nemărginiți de trecut,
și uimitori.

În seri de iarnă,
Atunci când picioarele ne poartă
pe străzi,pe-acele drumuri,
care ne-nțeleg pasiunea...
Acele seri în care suntem atât de departe,
unul de celălalt,
tânjind după rupturi de viață trecute,
Acele sfinte seri de iarnă,
Când mi-e dor de glasul tău,
ca de acel cânt răsărit din piatră.

Þi-e dor de mine?
Spune-mi că ți-e dor!
Spune-mi că tot timpul pierdut,
în descoperirea muzelor tale
ți-a îndreptat gândul fragil spre mine...
Spune-mi că ți-e dor!

Am vrut să cred că noi,
prin armonia ce ne-a cuprins atât de mișcător,
noi am putea să vindecăm,
tot ceea ce alții au sfărâmat in noi.

Noi suntem perfecți în lumea noastră...
Te rog,din suflet,spune-mi că ți-e dor!