am murit demult
de pe vremea când nu existau telefoane mobile
și nu aveai cum să anunți la 112

de atunci
zac printre zile răvășite
himeră în cămeșă de in
cu salbă de maci pe gât de piatră seacă
amprentă înflorată în colț de lacrimă
mi-ai dăruit
zăvoare de tăcere ce rânjesc la lună
și chibrituri
multe multe chibrituri
să încălzesc cu ele surâsul lumânării ce încă mai pâlpâie

(ce vifor îmi arde tremurul mâinii
și gura)

nici măcar salvamontul nu l-ai chemat
deși în mine s-au prăbușit
torente și cascade de nori
rupând punți și poduri
maluri și ceruri
dar am rămas retezată de cântec
cântând
pe drumuri de obidă și sare


ascunde-mă în sărutul din firida aducerilor aminte
aromă răsfirată la intrarea în joia rămasului bun