Un iepuraș fără mamă,
Mic, flămând, privea cu teamă,
Fiindcă iarna, astă-noapte,
A depus nea peste toate!
Cu ghetele peticite,
Și hăinuțele cârpite,
Fără căciulă, fulare,
Ori mănuși, sau buzunare
Să-și ascundă pumnișorii;
Mai să-i crape obrăjorii,
De la viscolul cumplit!
S-a oprit împotmolit,
Într-un nămete pufos,
Și căzu cu fața-n jos!
Dup-o scurtă ezitare,
A strigat cu disperare,
Să-l audă cineva,
Să-i salveze viața sa.
Nici țipenie! Doar vântul
Bântuie pe-ntreg pământul,
Vâjâind prin pomii goi,
Cu alură de strigoi.
Dar norocul i-a zâmbit!
Un lup stingher, rătăcit,
L-a văzut neputincios,
Și îl ridică de jos.
Sărmanu' a-ncremenit!
"Decât să mor crâmpoțit,
Mai bine-nghețam ca mama..."
Lupul-milos și-a dat seama
Că este înspăimântat
Și plecă imediat.
Iepurașul s-a ciupit:
"Oare-s viu, sau am murit?!
Cred că-s bocnă înghețat,
Dacă nu m-a sfărâmițat!"
*
Ca o morală:
*
Și dușmanii furioși,
Pot fi uneori miloși!