legăn libertatea ca pe un copil de țâță
nu plânge
mă prefac fără întoarcere

palmă în palmă și între ele stăm
noi nemișcați
eu am obosit de gândul că nu ești
tu ai obosit de faptul că sunt vie

am ieșit să nu deschid
la nimeni mă gândesc pe ascuns
la tine într-o scenă de teatru uitată la colțul unei zile
și zâmbesc oamenilor ca artistul
din stradă

îmbrac rochii subțiri de dimineață
soarele m-a orbit și acum tu poți liber
să torni în ochi aur și limba care strigă mă doare
numai pentru noi înțeleasă

ne certăm din cauza locului strâmt și a rochiei scurte
mai sus de genunchi privim împreună
nerăbdători
tu eliberat de păsări
eu educată de pești