ADIO IUBIREA MEA PIERDUTÃ!

Elena Irina SPILCÃ

Am stat în noapte, m-am gândit
la clipe ce s-au ofilit.
Acum eu trebuie să plec,
Căci mă gândesc că anii trec.

Ai să mă uiți cu timpul, sper.
Un lucru aș dori să-ți cer:
când vei citi scrisoarea mea

să nu regreți nimic aș vrea,
căci totul este trecător
în anotimp nemuritor...

Să nu te-ntrebi de ce-am plecat
și să nu crezi că am uitat
tot ce a fost pur și frumos,
când totu-era cu susu-n jos,

iar noi eram mai fericiți
ca alți și alți îndrăgostiți,
iar lumea ne privea zâmbind
și pe la colțuri șușotind.

Noi ne-amuzam pe seama lor,
nici nu visam la viitor,
căci viața pentru noi era
o apă lină de cișmea.

Și părul brun ți-l atingeam,
prinvind la tine cu nesaț.
Cu suflet sincer îți zâmbeam
și-n glumă te luam de braț.

Ne harjoneam ca doi copii
ce nu aveau păreri de rău.
Nu ne gândeam la căsnicii,
tu-n glumă mă prindeai de brâu.

Ce dor îmi e de vremuri duse,
de sărutări și tresăriri,
amor și lacrimi, toate-apuse
ce-aduc doar marile iubiri.

Nu ne-a rămas nimic din tot,
doar amintiri ce-s ruginii,
fără iubire sunt zelot,
tomnatice îmbrățișări.

Te țin de mână și te simt.
Nu mai tresar, nu mai suspin,
cum o făceam odinioară.
Rutina noastră mă omoară.

Vreau să iubesc pe stânci de vis,
să-ajung din nou în paradis.
Nu te mai vreau iubitul meu,
plec să descopăr un alt zeu.