Nu cred, nu știu de-alte popoare tot se plâng la fel, într-una,
Cum e poporul meu ajuns, într-un cerșit știut, proverbial,
Ca și cum n-ar fi singur; el și mintea-i și-a lui mâna
Să-și aibă singur țara-n grijă... Să-nvețe ce-i cinstit, moral.

Tot vrem să fim ca alții, într-o deplină bunăstare,
Dar prea făloși, bornați ”specifici”, noi... nu imităm;
Facem altfel noi totul, în extaz ne prăduim care pe care,
Crezând că păcălitu-n cerc e avuția, sursa... ce singuri ne-o furăm.

E cultul blestemat, cutume moștenite-n zeci de mii proverbe
Ajunse până azi intacte, luate-n râs în mare vogă;
Că bine-i când căciula ne-o furăm și munca-i multe vorbe...
Căci toți vrem să fim șefi cu ”multa” (multe școli) și salopeta... togă.

E-un bocet fals, sinistru, țara e-o rușine-n văzul lumii;
”Că n-avem ce și cum, alții-s de vină, lumea-i strâmbă din născare”!?...
Și orbi nu mai vedem de-un hâd gunoi ascuns cu ochii-nchiși minciunii...
Ne ducem singuri steaua ce-a pierit pe cer... e veșnic căzătoare!

E totul scump, doar pare; pâine, gazul, brânză, stambă,
Dar medicii, notarii, avocați într-un delir ne jupuiesc, clienți...
Și casele la noi din bălegi, lut, cu garduri câte-o țambră
Și slutele chilii de garsoniere, ca-n Paris le vindem... decojiți pereți!?!

Patronii nu plătesc, iar munca-i tot un stat la umbră,
Sudura-i sârma nod, lipici... scuipat, iar dacă vrei să ai
Te angajezi de formă -în fond de-acolo-ți bagi în pungă-
”Că de-unde mergi la treabă e locul doar să furi”... nu ca să dai!?!

Și biruri tot mai multe, ca-ntr-o horă, le inventăm cu-ardoare;
Pe fum de coș, de țeavă, pe-un șanț, pe-un par, pe planuri multe...
Căci costă mult hârtii, ștampile, interviuri, șinele... în dosare,
Iar vrut se cere-n scris, din timp imemorabil... și multă programare...

Ca masochiști ne stoarcem de orice vlagă, bani, de crez, de bine,
Ne scadem din gramaj, ne complicăm ce-i simplu, ne-amânăm dorințe!
La popi plătim și moartea, apa de spălat, colive, loc în țintirime
Și nașterea o plătim la doctori, boli ce luăm de prin spitale... Vise, năzuințe.

Nici continentu-ntreg, o lume, Univers, n-ar putea piept să țină
La gustul nesecat de-a face rău, de-a lua, de-a surghiuni... pedepse
Nevinovate, strâmbe... Nici rugăciuni, nici sfinți nu pot să intervină
Când sub căciula groasă nu se-aude gând... Nimic ”nu poat' să iese”!!!
08.10.2011