cad fulgii de nea
strecurându-se printre lacrimile ploii
când
bătătoritele seri
privesc palmele nopții
ca pe o hartă dintr-un desen
cu șes și munte
destinul

ecoul unui timp străpunge dealul
caii nechezând a iarnă
când durerea unui bici
plânge-n hohote
neajunsuri
mereu hibernale

se aprind lumânări vii
în candela de la capătul unui drum
pavat cu iluzii
deșarte
se răresc fulgii de nea
ca și noi pe la șes
pe la munte
pe la deal
în șoapte

e atât de frig în stânga unei hărți
rămase în singurătate
lumini nu mai sunt
lumânările-s
moarte.