o! iubito, ce sfinte tăceri ne apropie
de mreaja-ne proprie
cînd Pămîntul adoarme ne trezim să
îndrăznim cu degetul marea Raiului și
ne cresc colaci de înmormîntare
pe șira spinării a Domnului

Hristos s-a născut îl aștept să învie
după ce iau cina cu pîine și
vinul cel din vie

trecem și parcă fiecare an e mai scurt
te apropie de moartea proprie
noi ne iubim indiferent de
ce spune timpul în făptura noastră
doar te-aștept și privesc la fereastră