A uitat pe mese binecuvântarea,
ruga înaltă
și vinul ce trebuie să devină
tămăduitor pentru suflete,

într-o casă cu porți de lumină
unde ferestre se deschid în cer
chemătoare de ploi pe secetă.

În afara verbelor
stimulând urcușul pe culmi viitoare,

bucuria trezirii revine
cu ochii privind în pământ,
să uite rușinea.

Cu inima și gândul robit
de formele cu semnul izbânzii,
mâinile alungă neliniștea
pe nisipuri de vânt.