În Scoția, la Glasgow… Distinși pensionari,
Sânt martori fericiți a unei zile mari!
Sânt patruzeci de ani alături soț, soție,
O viață fericită și mulți ani să mai fie!
De scoțieini se spune, de cînd o fi cuvântul,
Că nu-i om mai zgârcit, de cauți tot pământul!
Dar azi vor să arate și cu real temei,
Că nu sânt toți așa, că altfel pot fi ei;
Azi sânt decenii patru și merită diseară,
La un local select la masă să apară.
Vor dovedi desigur, deloc că nu-s zgârciți
Așteaptă la o masă, curând vor fi serviți…
- Ați vrea întâi un scoch, cu gheață, doar puțin?
- E pentru noi prea tare, vom bea un pic de vin,
Dar asta mai târziu, normal după mâncare…
Doi păstrăvi la grătar dorim de fiecare!
Comanda este dată, e masa pregătită
Și într-un sfert de oră mâncarea e servită-
Minute trec vre-o zece și ospătarul vede
Că numai John mănâncă și nu îi vine-a crede;
Se-apropie de masă, nu-nțelegea nimic…
- Vă rog să mă iertați, că nu pot să-mi explic
Căci doamnă, ce se-ntâmplă, eu văd că dumneavoastră
Nu v-ați atins de pește, e cumva vina noastră?
De cineva de-ai casei se face vinovat
Vă rezolvăm problema, localu-i respectat!
- O nu, băiete dragă, nu-i vina nimănui,
O să termine soțul și-mi pun proteza lui!