adevăratul meu alter ego a fost novalis
mă aflam pe marginile unui râu cu ape liniștite într-o zi de vară
spune-mi și tu novalis cum se răsfrânge în apa de cristal
chipul femeii al cărei copil a murit înainte de naștere?
eu nu am găsit în lume adevăr ci doar nedreptate
în umbra deasă a morții tinere sălbăticirea lumii seacă apele
de gura unui idol pervers și perfid
erele geologice nu se mai pot citi în palmă
o frumusețe mereu mai înaltă mă face să îndur veșnicia clipei
se deschid uși pe care nu le-a închis nimeni
uși fără clanțe din vremea lui newton
fără cursuri ținute de schopenhauer
fără școlari așezați cu timiditate pe bănci de lemn
fără părinți imigranți
fără lume vizionară
un dement care-și vede nestingherit de paranoia lui
fals exponențială pe o scară a numerelor inverse
o singură oră din viața mea am fost fericit la stuttgardt
acea fericire nemaiatinsă vreodată am vrut să ți-o dărui
prin soarele greu cu aripi negre atârnând orb
la intrarea în moarte omul - paranoia
a venit să-și ceară dreptul la apărare legitimă
un fel de recunoaștere post-festum a fărădelegilor
când nu mai era nimeni pe pământ absolut nimeni
care să-i facă pledoaria și să-l însoțească pe ultimul drum
bulele papale demult fiind suspendate
toleranța dintre mine și lume a cuprins tot
ceea ce i-a fost dat omului să cuprindă în magia cuvântului dat
se închid uși pe care nu le-a deschis nimeni
se aud clanțe pe care nu le-a atins nimeni
din somn tresar învățăcei cărora nu le-a murit aron pumnul
prinți-cerșetori adorm în somnul viclean al apelor repezi și tulburi
idolul pervers și perfid intră –n mina diamantelor verzi aflată
acolo unde noi am pus deodată degetul pe harta lui piri reis
spune-mi și tu novalis
cel mai bun prieten al meu din toate cărțile pe care le-am citit
ce s-a întâmplat cu floare-albastră
și cu această lume de când nu ne-am mai întâlnit?