pândesc trei fire de iarbă rumegând aerul
aud zvârcolirea țipătului într-o cameră goală până la umeri
locul unde se îngroapă o linie dreaptă
număr pe degete cât de mult am rămas
în tine

moartea și-a văzut conturul umbrei în ochiul haitei
sfâșia albul pielii cu dintele unui iepure mecanic
fără să te privească
cu nervii curgându-i din încheieturi ca o patimă tocită
mă iubea în treacăt
știa că dacă aș rămâne în treacătul acesta
îmi va rămâne treacătul meu

și doamne cât de frică îmi este că suntem încă vii