O fi dor ce mai e, habar n-am
de ce-mi umblă prin cap un burghiu,
de ce câinii mă latră-a pustiu
din tot pieptul cu tot ce simțeam.

Or fi zorii sau timpu-i târziu,
presărat peste noi, gram cu gram,
ca un praf plumburiu, când eram
mai aproape sau… nici nu mai știu.

Și îmi vine să urlu, când tac,
să-ți colind și când crapă de ger
umbra lunii scăpată în lac.

Tu mă vrei înflorind fructifer,
eu mă pierd ca prin ceață-un copac,
care cată golit către cer...