omul de nicăieri este totuși de undeva
și anume din acel trecut al omului care și-a pierdut
demnitatea de a spune lucrurilor pe nume
trăind de azi pe mâine într-un viitor improbabil
el este fratele și umbra lui sisif
ajuns în vârf stânca stă se prăvale
și intră în el ca într-o burtă de balenă soresciană
despicată de hăul dintre mine și lume
ești prizonier într-o călătorie spectaculară și nedorită
muncind cu ziua aici pentru o clipă fericită
mâine într-alt loc muribund
deșirând firul vieții altora neînțelegând
că nu are sens să trăiești viața altfel decât în libertate
o libertate pe care poporul meu și al tău
și-a pierdut-o pe veci sau poate nu a avut-o niciodată
orice efort mitologic de a înțelege absurdul
unui trib fără zei este lăudabil și desigur temerar
libertatea de a-ți trăi unicatul nu se capătă
decât printr-o înțelegere superioară a existenței
conștiința de sine de care pomeneau romanticii
se sfăramă în bucăți argintii și o vulpe argintie
îl urmează pe holderlin în via cu strugurii dați în pârg
probabil via lui napoleon așteptându-și culegătorii de vânt
degustătorii care nu au știut niciodată că însuși împăratul
era cel care le dăduse să mănânce struguri cu bobița aromată
omul acela gârbovit de geniu și inegalabile cuceriri
care a depășit orice tratat antropologic despre bietul om muritor
și pentru care victor hugo a ales să plece în exil
de curând am primit un mesaj prin care mi se transmitea
să nu-mi fac probleme în privința inocenței pierdute
și a exprimării adevărului într-o lume ticăloșită
atât de pierdută că înșiși zeii coboară din olimp
și dau binețe școlarilor catapultați într-un vis urât
merg la școala de vis-a –vis și studiază cu osârdie
materiile pe care nu le mai frecventează nimeni
decât amenințat cu moartea cum ar fi
literatura bunăoară