Dacă ne-am pune pe amândoi în balanță,
Ar rezulta un fapt cu sau fără importanță.
Acela că la rău, probleme și păcate,
Nu suntem, cât am vrea, la egalitate.

Uneori tasul dintâi atârnă mult mai greu,
Căci are în palmă inima ta de leu,
Ce e greoaie atunci când îți dorești,
Și ușoară când veselie-mi dăruiești.

Tasul al doilea, introvertit din fire,
Poartă clipe din propria-mi privire,
Și atunci când este mai greu ca al tău,
Înseamnă că se-ndreapta către și mai rău.

Ei bine, când vine vorba de amor,
Tasurile se balansează mult mai ușor.
Dansează amândouă prin aerul perfect,
Formând o-mbrățișare fără de defect.

Tu, în iubirea ce mi-o porți de mult,
Nu pui niciodată după virgulă un punct.
Și oricât de greoaie aș fi eu uneori,
Mă iei de-o aripă și continui să zbori.

Eu, în amorul crunt ce-l simt acuma,
Îți țin strâns întotdeauna în mână, mâna.
Continuăm să ne balansam în doi,
Pe o balanță formată doar de noi.