mi-au spus că nu mai pot să scriu
și m-au dus într-un cărucior
pe un culoar de lumină
până acolo unde durerile stăteau
împachetate sub ipsos

apoi mi-au injectat burta
când eu le spuneam
că de la suflet pleacă totul
de acolo ajung durerile până la os
și auzeam bătrâni strigând cu spaimă. toți aveau oasele rupte
iar cei care veneau din afară spuneau
că-i de la gheață
dar eu știam că nu gheața
ci iubirea te prăbușește
când crezi nebunește în oameni și-i cauți…

într-un târziu am intrat în dureri fără nume
și m-a trezit glasul cald al unei bătrânici
care povestea că în tinerețea ei
se fredona o melodie - “viața merge iubind înainte”

și-atunci am înțeles câtă viață era în mine
și-am pus-o pe toată într-un poem
scris pe ghips
în secția ortopedie