în trupul meu locuibil
aleargă țipătul unei femei care a murit foarte puțin
sâmbăta trecută în dreptul ușii
m-am găsit stând cuminte
alături de oameni ce locuiesc cu un munte
în frunte
m-aș putea face de râsul lumii judecând rătăcirile efemerizilor
însă este inima mea sub care te trezești
când nu sunt mort
dacă mă vei construi cu mâna dreaptă
alcătuindu-mi nimeniul
să desenezi și puțin timp din mâine
cine știe
poate reușesc să-mi îmbrățișez umbra