vînez secunda - fragedă-i e carnea
de mestecat cu dinții amintirii
în dimineața albă a psaltirii
cînd cerul ne trimite în dar nea.
acoperiți de plapuma zăpezii
mioarele blajine își strîng iezii
la gura sobei, dînd la fiecare
de duh cuvinte și de demîncare.
eu am rămas cum mă stiați tot piatră
cu grai neînțelept în buzunare
chiar dacă timpul sfîșie și ceartă
a mea cu veșnicia-mpreunare.
căci veșnic sunt prin simplul fapt de-a fi
în ceea ce consideri a clipi.