Ne îndreptăm Doamne spre
acele suflete despuiate,
cerșind un cer călduros care să le acopere
care să ne acopere și pe noi,
cei care răstignim pietre, în loc de oameni.

Consolați
vom iubi adesea urmele în care
cineva și-a înfipt colții
așteptând o Golgotă, să ne sfințească
scump sângele
să-l împărtășim și celor mai înfometați decât noi.

Ne odihnim oasele în cuvintele celor
care le-au intuit sfârșitul,
în gândurile din care ne-au lepădat
punând rămășag că jertfa noastră
va fi în stare să aștepte timpul?