e noapte de un rece plămădit din zăpadă,
luna-i ascunsă-ntre nori tremurândă,
și stelele stinse nu vor să mă vadă,
fiorul tăcerii, încet mă inundă.

cununa de ghiață ce fruntea-mi cuprinde,
și face durerea din mine un rege,
cu inima-n umbră, ce dorul îmi prinde,
să facă iubirea în noapte-nțelege.

m-aplec la fântâna de dragoste plină,
și setea mă arde-n suflet uscat,
cu chipul de apă și plin de lumină,
mă ajută de moarte și doruri să scap.

simt gustul dorinței ce plânge în suflet,
plăcerea ce naște o vreau călătoare,
și-n trupul de vrajă, să intru cu-n zâmbet,
să nască din lună, o rază de soare.