Ce mai e și lumea asta!
Un zumzet continuu ce te amețește;
o alergătură după nu știu ce;
o luptă pentru supraviețuire cu toate că vom muri.
De frigul iernii ne zvârcolim,
iar în primăvară ne scuturăm de noi;
de năduhul verii ne târâm pe pământ ca șerpii,
iar toamna ne ridicăm în picioare, triumfători,
pentru a strânge roadele ce vor putrezii.

Ce mai e și lumea asta!
Să ne bălăcim în propriile mizerii și să zicem că suntem curați,
la fel ca porcii ce-și găsesc cada îmbăierii într-o băltoacă.
Mai suntem noi demni să privim înainte și să zicem fără greș: "Am învins?"
Putem noi privi Universul ca pe ceva familiar,
iar stelele ne pot fi tovarășe de vis în nopțile lungi de iarnă?
Putem zice că Luna face parte din lumea noastră,
când noi înșine nu ne putem integra?

Ce ți-e și cu lumea asta!...
Dar omul, face parte din ea...?