Dragostea e o cireașă, când se-apropie de tort,
Se-nfioară când e mută frișca în al ei suport.
Sâmburele mai strănută în arome de migdale,
Nu prea știi în care coajă stau semințele amare.

Dragostea e o zambilă, când e bulbul pârguit
În pământul primăverii, pe sub gene frăgezit.
Din sărutul cu zăpada mugurii își iau culoarea,
Nu prea știi când ofilirea îi grăbește-n moarte floarea.

Dragostea e o chitară, când pe strune pana ei
Pune farmece-n acorduri și la țărm ridică zmei.
Uneori se rupe-o coardă și în lacrimi cheia sol
Nu o vezi că se îneacă și mai cântă doar bemol.

Dragostea e diamantul șlefuit de bijutier
Cu ardoarea și lumina inimii cu ochi de cer.
Nu știi dacă strălucirea ți se dăruie-ndeajuns,
Ori dispare în pădurea tainică, de nepătruns.

Dragostea e simfonie, între inimi legământ,
Armonie de pasteluri, sunete și un cuvânt.
Nu știi când e anotimpul pentru menuet sau lied,
Afli doar când e allegro sângele, și ești candid.
...................................................

Dragostea e un picamăr, sfredelindu-mi inima
Când iubesc fără speranța că te poate invada.