viața a devenit obiect
într-o perpetuă reificare
din stare gazoasă în stare solidă
când măr când pantof de gală
în piciorul unei madone
cu surâs restaurat milimetric

sub generoasa risipă de sine
bufonii râd desculți în ploaie
aruncând pălăriile-n aer
cordonul ombilical îi ține legați
în același perimetru sufocant
o vreme se ignoră
deși simt instinctiv fiecare prezență

clona unui veac decapitat
târâie ziua printre ruine

festinul pe sfârșite
mai are într-un colț
o lumânare-n agonie
niște smochine stafidite
și un ceainic albastru
pe o pânză mohorâtă de vreme