agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-02-28 | |
„Viitorul poeziei va fi epic sau nu va fi deloc.” Elena Vlădăreanu
îi dăm înainte prin pămîntul mișcător de după saskamaya ne oprim numai să bem și s-alimentăm imaginația băștinașilor cu istorisiri meșteșugite despre cele întîlnite în urmă pe lîngă cheile nerei dădurăm de-un fierar chelios cu burta cît sacii de rafie în care matale cari nutreț la orătănii și vocea încercată dar dulce ca melasa cu care îl amesteci se făcea că fata fierarului umbla în pădure la cules de bureți cînd dinspre lacul dracului auzi strigătul sfîșietor de acvilă al unui pui de om și fugi într-un suflet să-i cunoască baiul nu mică îi fu mirarea să găsească acolo în tufele de zmeură din preajma văzduhului lichid nemaivăzut de limpede învelit într-un batic negru brodat c-un craniu în flăcări un bebeluș se apucară de căutară zile de-a rîndul din poartă în poartă să găsească bunăoară o lăuză fără prunc vreun oarecare zvon ori vreun semn dumnezeiesc din care să-și tragă nădejdea nu găsiră așa că fierarul și fata lui singuri din vremea cînd muica le-o fugit cu un toboșar cercelat și tatuat din inima banatului se hotărîră a-l crește mare pe băiat mata ai fi făcut aidoma fără îndoială că ești om ca lumea dar nu știu mulți ce-ar fi păstrat pruncul după grozăvii ca acestea ce urmează a ți le povesti mardare pletosu se făcea că era dimineață și fata fierarului era bolnavă la pat continuă mardare de unde am lăsat în timp ce mă strecor afară fierarul avea gospodărie mare și nu-i putea rămîne la căpătîi a stat el ce a stat dar lemnele nu se sparg singure tataie nici animalele nu merg să-și toarne furaj a lăsat-o pe fată să doarmă acolo cu pruncul alături în copăiță și-a mers la trebi și acuma mi se ridică părul pe mine cînd mi-l amintesc pe fierar cum plîngea și suspina și se văicărea istorisind printre lacrimi ce a găsit la amiază în odaia scundă și întunecată a fiică-sii nu știură nici unul să își explice cum sau de ce dar acestea ce îi fură date fierarului să vadă ar face orice bărbat în fire să tremure ca vergeaua dacă nu să-și piardă mințile cu totul fata îi zăcea aproape moartă pe dușumea cu coapsa sfîrtecată de vătraiul încă înfipt în carne și peste groaza lui de tată hohotele de râs ale pruncului bălăcind în copaia plină de sînge mardare se bălăcește în privirile hulpave îmbibate de teamă ale familiei ce ne găzduiește în această a o sută nouă zeci și treia noapte a cruciadei noastre motorizate prin europa treisprezece oameni își odihnesc căștile pe ghidoane și calcă în ghetele lor înalte încărcate de catarame mari și lucioase prin nămolul gălbui al unei ogrăzi din coapsa munților banatului - va urma -
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate