Inexplicabil trebuie să mă explic,
Deși n-ar fi nevoie, oricum nu schimb nimic,
Dar parc-așa sunt eu născut extrovertit
Și-mi spun pe șleau, din mine, ce nu s-ar fi zărit.

O să fiu foarte scurt, că timp nu-i și-i de preț
Și-aș vrea să fiu înțeles; nepretinzând ”isteț”
Pretins ades el însuși o minte ascuțită
De diamant ce taie, paranoiac, smintită...

Mă adresez deci celor ce nu-nțeleg simbol,
Ce cred că scris egonic e pornografic, gol,
Că sentimente puse sub nume dezgolite
Din propriu-a fi, nu-s stimul, acupuncturi d-ispite...

... Mai pe-nțeles, când scriu din eul scurs din mine
Nici nu mai sunt doar unul, sunt duplicate fine
Ce-aș vrea în râs sau plâns să-și stoarcă amintiri
Ce s-au uitat, helas, trăind fără trăiri!

Încerc să fiu din lut o pușculiță vie,
Să pui monedă alături de-alții ce timp ar scrie
Și poate n-au nici gust, dar nici nu vor să șteargă
Traseu parcurs... Nici suflet nu au prea mult, să-l spargă!

Și atunci mă sparg model, mă-mpart din avuție
Ce-am strâns cu suferințe, râs, pierderi... bucurie
Să te găsești bucată de-un infinit incert
Ce-ți ceri... și banii nu-s, ca să-ți plătești expert.

Deci sper să-ngrop snobism, metafore albite
Fără suport real de vise neîmplinite,
Fără elaborări! Să scriu vers ce nu moare
De praful gros deasupra!... O reelucidare!
06.01.2012