are un aer smerit de sonetist
cum își ține mâinile ca pentru a implora
arta cu aripi de metal se înalță dintre degete
lungi de parcă ar fi anume făcute să cânte la cuvinte albe
notele grave reies de foarte aproape de oameni

și nu pare deloc singur așa rugându-se pentru cei
săraci cu duhul nu ne vedem de numele lui
ca o înclinație de viață trăită nu avută

dincolo cerul o carte care se deschide întâia
zi de creație

stă cumva cu mâinile
ca dumnezeu
să-și facă aripi din ele

(6 martie 2013)