Acel sfârșit de octombrie tropăind alene
în urma toamnei ce-și țesea firul altor clipe
furând frunzelor secunde de viață
pe o colină în inima sanatoriului ochii ei așteptau
într-o aură de boală și nostalgie

străbătusem cale lungă de treisprezece ani încolțiți de neșansă
cautând în zări eliberarea viselor odată oprite în granița gâtlejului
acelor vulturi de dinaintea celui de-al nouălea cer

ne-am îmbrăcat reciproc cu îmbrățișări
îmi vorbea despre pastile colorate și ore fixe
asistenta X și doctorul Y cât de drăguți au fost
pentru întâia oară am văzut atâția Iisuși răstigniți fiecare pe propria Golgotă
pijamale albe agățate pretutindeni ca o armată de îngeri
escaladând durerile siropoase stinse într-un geamăt
la fiecare ușă a unui nou pavilion

și-a așezat capul pe umărul meu
în văzul lui Dumnezeu
degetele mele preumblându-se în părul ei aspru și nepieptănat
au încălecat psihologia oamenilor mai osândiți ca mine


am început să caut păduchii suferințelor
îndulcindu-i urechile cu romanța consolării:

"Suntem oameni și putem fi bravi pentru noi înșine mamă
chiar dacă o nălucă în urma noastră mâzgălește la fel de nepriceput
în adâncurile aceluiași ocean de amar
viața nu seacă niciodată până la ultimul strop de sudoare
cerul cu palmele sale veșnic tinere învârte pământul
ca o portocală coaptă săltată de plăcere
iar noi... mai avem multe poezii fără cuvinte de trăit
din prea mult curaj ori prea multă prostie
la umbra vinovăției are să mai crească mușchiul vreunei bucurii
și vom înțelege că destinului nu îi pasă când lovește ca un bețiv
mormanele de sentimente
va tremura scăldându-și stomacul cu o înghițitură de tărie
și se va pune pe picioare

inconștiența are să mai arunce și ea resturi vitale la coșul de gunoi
iar timpul brăzdându-ne pielea și neuronii
va scoate la suprafață un sol îmbogățit de mineralele experienței
vom fi roditori trecând prin școala vieții
și învățând dialectele omeniei
în ultima zvâcnire a pieptului mamă
ne vom iubi o clipă
cât să ne ajungă pentru o viață-ntreagă"