nici aer nu mai e,
nici loc, ci numai starea aceasta alienată,
doar moartea și restul pereților
înfășurându-te alb
și tot mai strâns, cât să taci

numai plopi impari și stingheri
și această senzație că viața aceasta
e a altuia care nici măcar nu s-a născut
în spatele fiecărei uși e o altă ușă
și restul nimicului

e o liniște săpată cu unghiile
în restul zilelor care-au mai rămas
singurătatea e o prietenă veche
respirând cu celelalte depresii

aici mă-nfășor
între ferestre care-au învățat să strige
urletul lor dilatat
e o altă formă prin care te pregătești
să dispari
din propria-ți memorie