Mai recetesc o pagină bolnavă
Din spleen-ul tău încarcerat în rime,
În noaptea asta plină de otravă,
Când nu mai râd, căci nu mă vede nime...

Mai recetesc și filă după filă,
Par par niște triste galbene petale,
E pretutindeni brumă fără milă
Și-atâta toamnă-n versurile tale...

Ce turn înalt, strălucitor de ghiață
Þi-e mintea... Văd la orice cotitură,
Cum câte-un picur proaspăt de viață
Primește-a morții cuminecătură...

Pe rând, pe rând, viziuni multicolore,
Bețiile cu-a lor apoteoză
Mor în căderea vorbelor sonore,
Când visu-și moaie aripa-n nevroză.

Simt sufletul învins cum ți se frânge,
Un Crist cu pieptul zdrențuit de suliți,
Pare-că văd cum ai stropit cu sânge,
Pe unde-ai fost, noroiul de pe uliți...

Cum stând așa, cu coatele pe masă,
Urâtu-ncinge fruntea mea de ceară,
Iar noaptea grea asupra mea îl lasă:
O lespede pe-o pace funerară.